luni, 24 octombrie 2011

O Podgorie mai curată

Acesta a fost rezultatul acţiunii desfăşurate de aripa tânără a PNL-ului, cu prilejul zilei naţionale a curăţeniei. În 24 septembrie, tinerii liberali s-au mobilizat pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la protecţia arealului natural, dar şi asupra deşeurilor aruncate la voia întâmplării în întreaga comună. Localnicii au răspuns pozitiv la această iniţiativă, mulţi dintre ei alăturându-se Tineretului Naţional Liberal. În cadrul unui interviu acordat presei locale, presedintele Georgian Toia a declarat: "Ca şi cele ce vor urma, această actiune a venit din suflet, din respect pentru cei care trăiesc în această comună. Am dorit să atragem atenţia asupra faptului că indiferenţa sau inconştienţa unora nu trebuie să ne oprească din drumul către o viaţă socială civilizată, către un mediu înconjurător şi o localitate curată".

3 comentarii:

  1. La aceasta actiune am participat si eu si nu imi e rusine sa zic asta. Nu a fost deloc usor dar pana la urma a fost dusa la bun sfarsit cu bine. A fost o actiune privita cu ochi buni in comuna Podgoria

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt convinsa ca tineretul este viitorul chiar al tarii, nu numai al localitatii mele natale, dar nu sunt deloc convinsa ca ati ales un mod bun de a va manifesta.Cum insa, in ziua de azi nu ai sorti de izbanda fara sa fii implicat in politica, va inteleg...Va urez succes si reusita in activitate !

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ne-am gandit sa ne folosim de politica doar pentru a reusi in alte domenii; noi, cei tineri, vrem sa schimbam directia de mers cel putin a localitatii noastre. Multumim pentru comentariu si incurajare!

    RăspundețiȘtergere